Dizolvarea si lichidarea voluntară a societății - o metodă riscantă de e evita plata datoriilor

Un caz mai rar întâlnit in practica recuperării creanțelor îl constituie situația în care, în loc să își achite datoriile, debitorul închide societatea prin dizolvare și lichidare voluntară. Această operațiune poate avea consecințe de natură penală pentru asociații sau administratorii care o aplică, în special dacă lichidarea este facută cu intenția de a prejudicia creditorii.

Considerații prealabile

Dintre toate metodele întâlnite in practica de peste 20 de ani de recuperare a creanțelor mari, cele mai frecvente sunt tergiversarea procesului urmată de deschiderea procedurii insolventei.

Atunci când creanța nu este constată printr-un titlu executoriu, creditorul trebuie să formuleze acțiune in justiție prin care sa obțină o hotărâre judecătorească care să oblige debitorul la plata sumei datorate. În acest caz debitorul va exercita toate apărările posibile si va folosi toate mijloacele existente de tergiversare a dosarului. O cauză având ca obiect pretenții patrimoniale, care parcurge toate etapele procesuale (fond, apel, recurs) durează minim 2-3 ani de zile.

Apoi, chiar daca obține o hotărâre judecătorească de obligare la plata, creditorul tot nu are garanția recuperării creanței. In acest caz, de cele mai multe ori debitorul apelează la prevăzută de Legea nr. 85/2014 și solicită deschiderea procedurii insolvenței. Ulterior, cu sprijinul administratorului judiciar si al altor creditori, are posibilitatea sa mențină conducerea societății, fără achitarea integrală a creanțelor.

Dintre alte modalități de evitare a plății crențelor întâlnite in practică menționăm golirea societății de orice active, astfel încât atunci când se începe executarea silită, creditorul efectiv să nu aibă ce sa recupereze sau înstrăinarea societății către persoane care de cele mai multe ori nu sunt cetățeni români și nu pot fi găsiți și trași la răspundere.

Pe lângă cele de mai sus, cea mai “inovativă” modalitate de evitare a plății datoriilor o constituie închiderea (dizolvarea si lichidarea voluntara) societății.

Dizolvarea si lichidarea voluntară a societății

Conform art. 227 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societății are loc prin hotărârea adunării generale a asociaților, iar conform art. 235 din Legea nr. 31/1990, în societățile în nume colectiv, în comandită simplă și în cele cu răspundere limitată, asociații pot hotărî odată cu dizolvarea, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.

Prin urmare, închiderea societății prin dizolvare si lichidare voluntară, pot avea loc doar dacă toate datoriile societății au fost stinse. Aceasta presupune ca la momentul la care se ia hotărârea de dizolvare si lichidare voluntară, să nu existe nicio datorie curentă care să nu fi fost achitată.

În fapt însă, debitorii de rea-credință abuzează de prevederile legale, care nu sunt perfecte si nici precise precum și de faptul că procedura de la registrul comerțului nu permite verificarea realității documentelor depuse, și decid închiderea societății, declarând că aceasta nu are nicio datorie.

Mai precis, asociații nu recunosc pretențiile creditorilor, nu le declară ca atare și nici nu le înregistrează in situațiile financiare. Adopta o atitudine de genul “Nu recunosc ca am o datorie fata de tine, ceea ce înseamnă ca nu am o datorie față de tine” și pornind de la această premisă decid închiderea societății. Trebuie menționat aici și că nu există o prevedere legală expresă care să interzică închiderea unei societăți câtă vreme există pe rolul instanțelor un litigiu împotriva acesteia.

Avantajele închiderii societății sunt evidente. Dacă există un proces pe rol împotriva societății, acesta se va închide conform dispozițiilor art. 32 CPC, întrucât a încetat capacitatea procesuală de folosință a pârâtului. Dacă nu există un proces pe rol împotriva societății, nu va mai putea fi demarat un astfel de proces, întrucât nu există societate pârâtă care să fie chemată in judecată. In fine, dacă exista un titlu executoriu având ca obiect obligația debitorului la plata a unei sume de bani, acesta nu va putea fi pus în executare.

Reclamantul se vede astfel pus în situația inimaginabilă în care, deși are o creanță de recuperat, nu mai are de unde să o recupereze (“prinde orbul, scoate-i ochii).”

Prin urmare, cel puțin la prima vedere, în cazul creanțelor mari pare mai avantajos să închizi societatea decât să plătești o sumă considerabilă.

Mijloace de protecție aflate la dispoziția creditorului

Creditorul are la dispoziție mijloace de protecție, însă acestea presupun pe de o parte o atenție sporită din partea lui și pe de altă parte capacitate de înțelegere și reacție din partea organelor de cercetare penale.

Opozitia

Principalul mijloc de protecție de drept privat într-o astfel de situație este opoziția la hotărârea adunării generale a asociaților, stipulată de art. 61 din Legea nr. 31/1990 privind societățile. Conform textului de lege, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.

În ce privește acest instrument există însă doua probleme.

În primul rând, opoziția trebuie formulată în termen de cel mult 30 de zile de la momentul publicării hotărârii asociaților în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Dacă nu este formulată în termen, opoziția va fi respinsă ca tardivă.

Cu alte cuvinte, orice creditor are obligația de a consulta în fiecare zi Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru a vedea dacă nu care cumva vreunul din debitorii săi se sustrage de la plata datoriilor prin închiderea societății. Dacă nu face aceste demers, există posibilitatea reală să nu își mai poată recupera datoria.

Din fericire, în prezent există mai multe site-uri sau aplicații care oferă posibilitatea de a fi notificat atunci când vreunul din creditori apare în Monitorul Oficial, însă acestea nu sunt foarte populare sau cunoscute iar creditorii care nu sunt “pățiți” nu apelează la acestea.

De cele mai multe ori creditorii află de închiderea societăților debitorilor săi mult după trecerea termenului de 30 de zile, atunci când orice demers în acest sens este tardiv.

În al doilea rând, opoziția nu este un mijloc direct de a bloca închiderea societății, astfel cum rezultă din textul de lege menționat mai sus, ci are caracterul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală.

În practică, majoritare sunt opozițiile introduse de creditori prin care aceștia doar se opun la înregistrarea hotărârii de dizolvare și lichidare voluntară, fără a solicita repararea prejudiciului. Aceste acțiuni sunt respinse de instanțe, în mod corect, deoarece opoziția nu este un mijloc de a bloc închiderea societății, ci este o acțiune civilă delictuală care urmărește atragerea răspunderii produse prin închiderea societății și care are ca efect secundar blocarea procedurii de închidere până la soluționarea acțiunii. Exista avantaje clare ale procedurii de opoziție, cum ar fi posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a asociaților, însă acestea sunt puțin înțelese în practică.

În fapt, opoziția nu este un mijloc procesual foarte comun, sau foarte uzitat (cum este, spre exemplu, acțiunea în anularea hotărârii adunării generale a asociaților), motiv pentru care este de cele mai multe ori greșit înțeles și folosit.

Spre exemplu, din 951 dosare de opoziție înregistrate pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă în anul 2025, au fost admise doar 13 (adică sub 2%). Restul de peste 930 de dosare au fost fie respinse, fie anulate pentru netimbrare, fie perimate.

Cele doua impedimente menționate mai sus fac închiderea societății o modalitate atractivă de sustragerea de la plata creanțelor pentru debitorii de rea-credință, mai ales atunci când creditorii nu beneficiază de sprijinul unui avocat specializat în recuperarea creanțelor.

Plângerea penală

Astfel cum am arătat mai sus, în majoritatea cazurilor creditorul nu află decât foarte târziu de închiderea societății debitoare, caz în care singurul mijloc de protecție care se mai află la dispoziția sa este plângerea penală. Ne aflam in situația in care sunt invocate mijloace de apărare de drept public pentru protejarea intereselor de afaceri.

Sunt cel puțin două fapte care fac obiectul plângerii penale, și anume declarația în fals potrivit căreia societatea și-a stins toate datoriile la momentul lichidării, în ciuda faptului că există creditori a căror creanță nu a fost satisfăcută, și apoi fapta în sine, de a închide societatea pentru a te sustrage de la obligația de plată a unei datorii.

Dizolvarea si lichidarea presupun transmiterea patrimoniului societății. Este însă de esența patrimoniului faptul că acest constituie gajul general al creditorilor chirografari, conform art. 2324 alin. (1) Cod Civil. Creditorul este liber să își administreze patrimoniul, după cum consideră de cuviință, dar doar atât timp cât nu fraudează creditorii chirografari. Distrugerea, ascunderea sau înstrăinarea patrimoniului în scopul fraudării creditorilor constituie infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzută de art. 239 Cod penal. Deși nu este prevăzut în mod expres in textul de lege, apreciem că dizolvarea si lichidarea voluntară a societății fără achitarea datoriilor către creditori se încadrează în ipoteza avută în vedere de legiuitor, și există practică judiciară în acest sens.

Indiferent însă de încadrarea faptei, important este faptul ca debitorul își asumă în acest caz riscul de a fi sancționat potrivit legii penale. Din nefericire, în fapt, soluționarea plângerii penale și apoi a dosarului penal reprezintă de asemenea o procedură de durată, procedură care de multe ori nu duce la recuperarea prejudiciului cauzat, și care poate duce doar la o eventuală condamnare penală a administratorului sau asociaților debitorului.

Concluzii

Dizolvarea si lichidarea voluntară a unei societăți nu reprezintă un mijloc de evitare a plății datoriilor, ci din contră reprezintă o faptă care este sancționată de legea penală. Mijlocul specific de protecție al creditorilor este opoziția, care trebuie exercitată în termen de 30 zile de la publicarea hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial. Dacă nu este este respectat termenul de 30 de zile sau opoziția este exercitată în mod greșit, creditorul tot are la dispoziție plângere penală cu care se poate îndrepta împotriva administratorului sau asociaților care au decis închiderea societății cu intenția de a îl prejudicia.

---