Voloaga Law Firm

Cabinet de avocatură din București, specializat în consultanță juridică și reprezentare în Litigii comerciale, Drept societar, Restructurare și Insolvență.

Din 2014.


Despre noi

Voloaga Law Firm este un cabinet boutique de avocatură, specializat în drept comercial, fondat în 2014 de avocatul Radu Voloagă.

Pornind ca un cabinet axat pe litigii, am evoluat și acum acționăm ca și consilier juridic extern pentru clienții noștri, menținând în același timp practica de bază în soluționarea disputelor.

De la înființare, oferim servicii eficiente din punct de vedere al costurilor și soluții personalizate pentru problemele juridice cu care se confruntă întreprinderile mici și mijlocii din România. Ne străduim să oferim servicii juridice rapide și complete, cu un accent deosebit pe rezultate și pe calitatea muncii noastre. Accentul nostru nu este pe volumul de muncă sau pe facturarea multor ore, ci pe furnizarea unui răspuns rapid și competent și pe dezvoltarea celei mai eficiente strategii pentru fiecare caz la care lucrăm.

Lucrăm doar pentru un număr restrâns de clienți, companii mici și mijlocii, toate din sectorul privat. Am dezvoltat relații solide cu clienții noștri și credem cu tărie în rolul avocatului ca partener de încredere și consilier extern. Nu lucrăm pentru Statul Român și/sau companiile de stat. Aceasta pur și simplu nu este acel gen de practică juridică.


Expertiză

Litigii comerciale

Soluționarea disputelor este nucleul practicii noastre de peste 20 de ani, reprezentând mai mult de jumătate din activitatea noastră.

Acest palmares extins în litigii demonstrează că deținem competențele necesare pentru a reprezenta clienții noștri în cazuri complexe și cu expunere mare, și ne asigură experiența necesară pentru a oferi consultanță juridică eficientă în activitatea zilnică a clienților noștri. În activitatea de litigii, ne bazăm nu doar pe cunoașterea aprofundată a sistemului juridic românesc, ci și pe familiaritatea cu practica neunitară a instanțelor naționale. Această cunoaștere profundă ne permite să oferim consultanță pragmatică și eficientă, ceea ce se traduce în adoptarea unei strategii câștigătoare în instanță sau în redactarea și negocierea unor contracte care îi feresc pe clienții noștri de sala de judecată.

Practică relevantă
  • Reprezentarea unei companii românești, lider în segmentul distribuției de pompe, într-un litigiu comercial complex cu o valoare de peste 3 mil. Euro privind livrarea unei linii tehnologice complete pentru una dintre cele mai mari fabrici chimice din România.
  • Reprezentarea acționarului majoritar al unei companii listate pe BVB într-o acțiune în anularea vânzării pachetului majoritar de acțiuni la una dintre cele mai mari companii din industria textilă din România.
  • Reprezentarea unui grup de companii, proprietari ai unor terenuri diverse din București, în litigii generate de Planul Urbanistic General împotriva Primăriei Municipiului București, cu daune estimate de aprox. 2 mil. Euro.

Consilier extern

După ce i-am reprezentat cu succes în litigii, clienții noștri s-au îndreptat către noi pentru consultanță juridică privind activitatea lor zilnică. Astfel s-a născut rolul nostru de consilier extern, prin care oferim soluții juridice integrate pentru activitatea curentă a clienților noștri din diverse industrii, precum retail, construcții, piețe de capital, servicii de certificare.

Oferim consultanță juridică rapidă și pertinentă în mod zilnic cu privire la redactarea, revizuirea și negocierea contractelor, asistență în relația cu procedurile de achiziții, probleme de dreptul muncii, precum și în legătură cu toate aspectele juridice și comerciale ale activităților și operațiunilor curente.

Practică relevantă
  • Verificarea și negocierea diverselor contracte curente, precum distribuție, vânzare, construcții etc., pentru clienții noștri din industria construcțiilor.
  • Redactarea, verificarea și negocierea diverselor contracte de închiriere și contracte de vânzare-cumpărare pentru un grup de companii care dețin multiple terenuri și imobile în zona de sud a Bucureștiului.
  • Reprezentarea clienților în procedurile de recuperare a creanțelor rezultate din activitatea zilnică și stabilirea procedurilor și regulilor pentru eliminarea posibilității de a suferi pierderi substanțiale.

Drept societar

Ca și complement al experienței noastre în litigii și disputele între asociați, avem o practică extinsă în dreptul societar, asistând clienții noștri în toate aspectele juridice ale afacerii lor, de la înființare la modificarea structurii sau orice alte modificări ale Actului Constitutiv al companiei lor. În acest scop, oferim servicii complete de la consultanță juridică privind procedurile, la redactarea tuturor documentelor cerute de lege (convocări, hotărâri ale asociaților și procese-verbale, decizii ale consiliului, notificări etc.), reprezentare în Adunările Generale și înregistrare la Registrul Comerțului.

Practică relevantă
  • Redactarea documentelor și reprezentarea în fața Registrului Comerțului pentru filiala locală a unei companii multinaționale cu privire la toate aspectele vieții corporative pe o perioadă de 10 ani, precum schimbarea sediului, schimbarea administratorilor, schimbarea asociaților, modificări ale Actului Constitutiv.
  • Redactarea documentelor și reprezentarea în fața Registrului Comerțului pentru un vânzător român de bijuterii (peste 30 de magazine) cu privire la toate aspectele vieții corporative din ultimii 5 ani, precum schimbarea asociaților, schimbarea formei societății, deschiderea/închiderea magazinelor, schimbarea administratorilor, modificări ale Actului Constitutiv.
  • Redactarea tuturor documentelor necesare și asistența juridică în cadrul adunării generale a asociaților pentru o companie românească din domeniul producției de efecte vizuale speciale, pe perioada de 2 ani de dispute între asociați.

Restructurare și Insolvență

Odată cu impactul crizei financiare globale și amplificat de permisivitatea Legii Insolvenței din România, ultimii ani au adus o explozie a procedurilor de insolvență. Din poziția noastră de avocați comercialiști, am fost martorii unor companii care au cedat dificultăților financiare, precum și ai altor numeroase companii care au folosit insolvența ca mijloc de eludare a obligațiilor financiare față de partenerii de afaceri sau stat. După 20 de ani de experiență în acest domeniu, suntem bine pregătiți să vă protejăm interesele în procedurile de insolvență, indiferent dacă sunteți debitor sau creditor.

Practică relevantă
  • Reprezentarea unuia dintre principalii importatori români de țesături fine în procedura de insolvență a unuia dintre cei mai cunoscuți producători români de haine și costume pentru bărbați.
  • Reprezentarea unuia dintre cei mai mari vânzători de îmbrăcăminte din România (peste 100 de magazine) în procedura de insolvență a unuia dintre partenerii locali pentru o creanță de peste 1,5 mil. Euro.
  • Reprezentarea debitorului în procedura de insolvență generată de executarea prematură a unei creanțe de 1,5 mil. Euro izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească executorie dar nedefinitivă.

Recuperarea creanțelor mari

Avem o expertiză extinsă și demonstrată în recuperarea creanțelor mari. Cu un palmares de a ne surprinde clienții care ne prezintă creanțe „irecuperabile", suntem recunoscuți pentru abordările noastre ingenioase și inventive în colectarea creanțelor. În acest domeniu, rezultatul final este tot ce contează, iar rezultatele noastre sunt cea mai bună recomandare. În acest scop, colaborăm doar cu executori judecătorești testați și de încredere care completează activitatea de recuperare.

Practică relevantă
  • Reprezentarea unei companii germane în proceduri de litigii și executare silită împotriva CNAIR pentru o creanță de aprox. 2 mil. Euro.
  • Reprezentarea unei companii, lider de piață în distribuția de arome, în cauze comerciale, procedură de executare silită și procedură de insolvență împotriva unui producător de înghețată din Timișoara pentru o creanță de aprox. 1 mil. Euro.
  • Reprezentarea acționarului unei companii listate pe BVB într-o acțiune pentru plata dividendelor în valoare de 500.000 Euro, care au fost acordate dar nu plătite.

Echipa

Radu Voloagă
Radu Voloagă, Founding Partner at Voloaga Law Firm
Membru al Baroului București din 2004.
Costin Manole
Costin Manole, Attorney at Voloaga Law Firm
Membru al Baroului București din 2012.

Afilieri

Membru al Warwick Legal Network, o asociație internațională de cabinete independente de avocatură.

Warwick Legal Network (WLN) este o echipă internațională de avocați care lucrează împreună pentru a spori succesul clienților, cu birouri în 30 de țări, acoperind Europa, India, SUA, EAU, China și Brazilia.

Cuprinzând peste 50 de cabinete de avocatură cu peste 600 de avocați și personal profesional, membrii WLN asistă clienții cu o varietate largă de investiții interne și externe, contracte comerciale, fuziuni și achiziții, structuri corporative, înființări de companii, soluționarea disputelor, proprietate intelectuală, dreptul muncii, drept fiscal și tranzacții imobiliare. WLN se concentrează pe dreptul comercial internațional, cu o putere deosebită în segmentul mid-market.


Colaborări

Nimeni nu reușește singur. Colaborările noastre de 20 de ani ne asigură că putem oferi clienților noștri servicii juridice complete în toate domeniile de practică.

Danescu & Associates law firm logo Danescu & Associates team
Specializat în litigii, arbitraj și drept penal.
Banu law firm logo Banu team
Specializat în Dreptul Muncii și Protecția Datelor, Servicii Financiare, Fiscalitate, Concurență, Proprietate Intelectuală.

Presă

Articol publicat in Financial Intelligence referitor la efectele dechiderii procedurii insolventei Nordis.

Consecințele intrării Nordis în insolvență pentru promitenții-cumpărători; Termene esențiale și pașii de urmat

(Sursa: financialintelligence.ro)

Interviu realizat pentru wall-street.ro referitor la protectia investitorilor pe piata de capital si la nevoia de judecatori specializati in domeniu.

Investitorii pe bursa sunt protejati de lege dar avem nevoie de judecatori specializati.

(Sursa: Wall-street.ro)

Interviu referitor la mediul de afaceri in proiectul Business 100 la Centenarul Marii Uniri.

(Sursa: www.business100.ro)


Instrumente

Aplicație gratuită pentru conversia codurilor CAEN de la Rev. 2 la Rev. 3. Caută firma după CUI sau denumire, vizualizează corespondențele și generează documentele necesare actualizării.

CAEN Rev. 2 → Rev. 3

(Sursa: caen3.ro)

Verifică instant date de identificare, stare fiscală, situații financiare, asociați, administratori și dosare de instanță pentru orice firmă din România.

Verificare firmă

(Sursa: cui.voloaga.ro)

Obține certificatul constatator online în 1-2 minute. Document oficial PDF semnat electronic de ONRC, livrat pe email. Plată securizată prin Stripe, 69 LEI preț total.

Certificat Constatator Online

(Sursa: constatator-firme.ro)


Articole


Contact